Atelierele Albe

În sfîtşit am terminat de compensat negativele pentru VDB, coating la două mîini pe hîrtie Fabriano Academia de 200gsm. Expunerea variază după bunul plac al soarelui şi al norilor, asta cel puţin pînă îmi vine aparatul de bronzat.

Destul de probabil că o să trebuiască să construiesc altă curvă, imediat ce bag în ecuaţie şi tonarea printurilor. Am deja de la Ciprian un set de tonare, pe albastru, făcut de Foma. La primele teste însă pînă se tonează întregul print are loc în acelaşi timp şi o albire a lui, mult prea pronunţată pentru gustul meu. Mai ales că încă nu sînt pe deplin mulţumit de densitatea „negrului“.

Să nu uit: pentru ca fixerul să nu mai aibă efect secundar de albire aşa mare, Winn recomandă 2-3g de carbonat sau bicarbonat de sodiu la litrul de soluţie.

Altă chestiune, legată tot de curve: paşii de plicare sînt după cum urmează:

• aplicarea curbei pe pozitiv;
• invert şi save;
• printare negativ cu profilul vandyke. Pentru că nu m-am prins unde salvează driverul de la Epson setările, o să le înşir acilea, just in case:
  
Sheet
Ultra premium presentation matte
Best photo
High speed
Print preview
ICM Off (No color adjustment)
Mirror image


Iniţial am vrut să bag în driverul printerului şi inversarea însă chestiunea care este este că driverul face (în mod corect totuşi) invert la toată suprafaţa rasterizată, nu numai la negativ cum îmi trebuie mie. Deşi nu e o problemă propriu-zisă, se pierde aiurea cerneală.

Din cînd în cînd găsesc complet fortuit cîte o chestie care mă face să chiui.

Prima ediţie am cumpărat-o de la CERF acum cîţiva ani buni, iar acum 10 minute am găsit pe softarchive şi ediţia a doua a LaTeX Graphics Companion, editată acum doi ani — în 2007 — tot la Addison-Wesley.

După cum bine spunea prietenul Andrei, începe distracţiaaa!

Acum cîteva minute am terminat de amestecat chestiunile. După ce s-or dospi cîteva zile mă apuc de pensulat hîrtia pe care ieri — înainte să plec la botez (La mulţi ani, Andrea! Şi să vă traiască fetiţa, Aline!) — am ţinut-o în apă fierbinte cîteva minute bune, scufundînd-o ulterior într-o soluţie slabă de gelatină, pentru a-i închide porii.

Vedos zice că în cazul cernelurilor K3, nu negrul are opacitate maximă pentru UV, ci un verde destul de turbat: 96, 229, 0. În PS se aplică pe un fill layer pus pe screen.

Am găsit un script care face automat patchurile iar după printare şi scanare, citeşte rezultatele şi crează şi curba de compensare.

Astăzi mi-au venit filmele transparente. Am ales să iau Permajet şi nu Pictorico nu pentru că sînt puţin mai ieftine ci pentru că le-am găsit în Europa şi nu la mama dracu, peste baltă. Sînt foarte curios să văd cît de permisive sînt pentru UV.

A fost una dintre cele mai rapide tranzacţii, de cînd am plasat comanda pînă cînd am primit notificarea de la poştă a durat exact trei zile.

Pentru că a bunăvoit Ciprian să-mi împrumute ghilotina lui, săptămîna trecută m-am apucat şi am tăiat filmele la dimensiunile care îmi trebuiau, adică 10×13cm. Şi le-am şi încărcat în holdere. Din şase am băgat cum trebuie cinci — mulţumitor pentru prima încercare. Iar după asta am tot lîncezit, aşteptînd să se ivească o ocazie să ies pe afară, pînă cînd mi-a aruncat Alin un „abia aştept să văd cum iese, da’ vezi să nu te-apuci să pozezi iar prin casă“. Rezultatul:

Ieri (sîmbătă, 20091010) m-a scos domnu Floreanu la pozat pe malul Ialomiţei. Cu Matizu lui verde pe post de jep. Aşa am terminat de tras toate filmele pe care le mai aveam, încă patru adică. La toate expunerile am bagat din burtă cam un stop faţă de ce zicea exponometru. Nu pot să explic prea bine de ce, aşa mi-a venit. Ca urmare negativele, deşi utilizabile, sînt departe de optim. Chiar foarte departe dacă stau să mă gîndesc mai bine.

La ultima l-am rugat pe Ciprian să îmi facă şi mie poză, mi-era că rămîn netras… M-am grăbit cu explicaţiunile şi n-am mai verificat ce moşmondise el la cameră şi, normal, holderul n-a stat cum trebuie iar filmul s-a voalat. Prostia mea.

Filmele mi le-a developat Ciprian, în Rodinal de la Foma 5 minute şi în oţet de la alimentară niţel. De scanat le-am scanat eu, pe Epsonul tot al lui. Din trei încercări am nimerit setările la Vuescan (v8.5.14) pe gustul meu. Oricum le pun aici, în caz că e cineva curios şi are sugestii. BTW: Cipriane, cred că am uitat la tine sticluţa cu Fotonal :unsure: .

Pentru că tot m-a întrebat Andrei ce-am învăţat din toată afacerea, zic şi aici:

1. Dacă acelaşi efect se poate obţine fie din mişcări ale lentilei, fie din mişcări ale spatelui, atunci umblăm la spate cu prioritate. Altfel trebuie să avem mult mai multă grijă la vignetare, dovada posa no 1.
2. Cînd scanez negativele, emulsia trebuie să fie în jos şi, urmarea logică, imaginea trebuie oglindită ulterior. Eu am uitat de ultimul pas complet, de unde rezultă ca tot prima poză e scanată aiurea, cu fundu-n-sus (nu reiese din poză, dar trebuie să mă credeţi că ştiu cum era ursu faţă de „desenul“ Irinei de pe perete).
3. O să am nevoie de o lupă pentru punerea la punct — în poza cu Ciprian focusul e exact lîngă părul lui, adică în crăci, cum îi place lui să se exprime (nu prea se observă în pichineaţa asta de poză însă se vede vizibil în fişierul scanat care are aproximativ 12000×15000px). Probabil că o să îmi trebuiască şi o cîrpă, tot pentru focusare mai uşoară.
4. Mare mare atenţie la noul meu dujman de moarte: praful şi scamele. (Pentru Ciprian: dacă mai văd picături de revelator pe holder te-am mîncat, m-am chinuit să le scot de nu îţi imaginezi!)
5. Îmi trebuie filtre colorate şi declanşator pe cablu. Filtrele o să le decupez cît de curînd din geluri, declanşatorul trebuie să vină unu din Elveţia (de la Andrei — mare caracter…), unu din UK (3 lire jumate cu tot cu transport, mai ieftin ca la f64) şi unu de la Bucureşci (împrumut de la Narcis).

Ca să scot cele cinci poze de o calitate discutabilă m-au ajutat o grămadă de oameni: Andrei în primul rînd, cu camera, obiectivul şi chestiile alea de gumă de care nu m-am prins încă la ce se folosesc. Plus o mulţime de vorbe bune şi de încurajare (şi biscuiţi o grămadă). După aceea Cătălin care mi-a cărat Sinarul din Elveţia. Andrea von Sinar AG care mi-a oferit promt manualul de utilizare al camerei. Un domn din Constanţa care cu amabilitate mi-a vîndut ieftin o placă Copal 1 şi al cărui nume, spre ruşinea mea, l-am uitat. Narcis mi-a dat cîteva dintre sleeverele lui 4×5, pentru că o domnişoară de la f64 m-a luat la mişto cînd am întrebat de aşa ceva, şi m-a ajutat să pun mîna şi pe Fotonal. Florică m-a luat la pozat, a făcut pe cărăuşul, pe şoferul şi pe modela fără să cîrîie. Ciprian mi-a împrumutat exponometru, scanerul, ghilotina, sacu’ negru de schimbat filmele şi mi-a developat negativele. Şi mi-a voalat un film

Tuturor vă mulţumesc.

Am cumpărat acum aproape o lună o chestie şi, într-un final, am primit zilele trecute pachetul giorsăit şi plimbat pe la mama dracu. Din fericire obiectivul era ok. Aseară l-am desfăcut şi l-am curăţat. Lipseşte o urechiuşă a unei lamele din diafragmă, cînd o închizi se observă uşor imperfecţiunea. Shutterul merge, cu siguranţă timpii de expunere nu sînt cei gravaţi pe rotiţă — oricum se pare că asta nu se întîmpla nici cînd era nou scos din cutie. Am impresia că am inversat totuşi pistoanele între ele cînd le-am pus la loc, trebuie să caut să văd în ce parte stă guvernatorul. Am vaga impresie că focala este undeva în jurul a 5–6 ţoli. După ce o să-i modific montura o să postez cîteva teste.

Wiki despre Unicum shutter.

Un foarte interesant articol scris de H. Keppler, despre istoria condensată a lui H. Kobayashi şi a sa Cosina.

Deci acum e clar, domnu’ Narcis, cine ţi-a fabricat rangefinderul?

PS: mulţumiri lui Andrei pentru link.

Eu stau la parter şi de multe ori îmi place să fumez în bucătărie, lîngă geamul deschis. Aşa am auzit următoarea replică venind de la un tip dintr-un grup de cinci. Toţi băeţi dă carter, mergînd eroic prin ploaie spre Macedonia (sau cum s-o numi acum bodega aia).

Deci dacăţ dau o nokie nu faci şi mie rost dă un dăla cum are marean dăţ ea pulsu?

Aproape că am scăpat ţigara din mînă.

Înapoi la 4400.