Atelierele Albe

Pentru că ieri Irina a aflat despre ce şi cum cu pelicanii, m-am gîndit să-i printez unu:

Printr-o întîmplare mi-au parvenit 4 coli din această hîrtie. Texturată doar pe o parte, destul de greuţă (220g/m²), plină de înălbitori optici şi la fel de plină de carbonaţi, se comportă surprinzător de bine la VDB. Ba chiar are o dinamică aşa de mare încît a trebuit să refac curba de compensare. Ce îmi place cel mai mult e că soluţia stă bine mersi şi pe faţa texturată şi pe cea calandrată.

Se găseşte pe stoc la RPD.

De multe ori am neglijat să aflu epunerea de bază pentru diferitele combinaţii de cerneală — film transparent — hîrtie dar zilele trecute am fost vrednic. În cazul de faţă m-a interesat folia transparentă de la Apli care, am mai spus, e ieftină şi destul de proastă.

În principiu prin expunerea de bază se înţelege cel mai scurt timp care trebuie expusă hîrtia pentru a obţine aceeaşi densitate sub partea acoperită de folie ca şi în partea neacoperită. Cu alte cuvinte este timpul cu care trebuie compensată absorbţia de către folia transparentă a radiaţiei (în cazul de faţă cea din jurul a 350–400nm).

Jumătate din hîrtie se acoperă cu o folie chioară, adică fără nimic tipărit pe ea.

După ce se developează printul, se fixează şi se usucă, se observă uşor că expunerea pentru care densitatea se egalizează este în jurul a 3–4minute. Prefer să merg pe 4 minute, pentru a lăsa loc de întors dacă doresc să reduc/tonez printul.

Concluzia e simplă: deşi ieftin şi prost din punctul de vedere al rezoluţiei, transparentele de la Apli sînt de două ori mai permisive decît cele de la Permajet care, la rîndul lor, sînt de şapte ori mai scumpe.

−21 °C
În Slobozia, nu la Miercurea Ciuc. Phuck me!

Azi dimineaţă, pe la 9:

Acum doi ani, prin septembrie:

Ăsta e primul print pe care am băgat dodge, cu o bucăţică de plastic rotundă, în special pe fizionomie.

Pe rînd: nu numai că am scos un negativ mult prea subţire şi am supraexpus printul în draci, dar am şi salvat fişierul peste original. Mi s-au amestecat nu ştiu cum soluţiile şi am scos numai printuri pătate. Am scăpat pe jos un negativ exact în secunda următoare momentului în care ieşea din imprimantă, umplîndu-l de praf şi de mizerii. Am udat alt negativ în apă ruinîndu-l iremediabil. Mi s-a terminat hîrtia. Aproape mi s-a terminat tiosulfatul. Afară sînt -16°C dar Alin şi Floreanu m-au invitat la posat.

Noroc cu Irina, care doar a spart o pisică de pămînt ars şi a refuzat cu îndîrjire să doarmă la prînz, două zile la rînd.

Am tot căutat și încercat diverse corectoare pentru limba română și am tot găsit. Începînd cu offisu, trecînd prin linii de comandă și terminînd cu openofisu. Nu mi-a plăcut nici unul, din diverse motive: ba că nu știa de utf, ba că avea cuvintele cu â din a iar eu scriu cu î din i, ba că folosea sedilă în loc de virgulă sub ț și ș, ba că era prea complicat de folosit etc.

Într-un final am dat de Rospell, un proiect foarte drăguț care mă satisface pe deplin. Am instalat dicționarul care mi-a convenit în OpenOffice. Acum mă apuc de corectat. Iar.

Mulțumiri lui Cosmin pentru identificare — a fost un drăguț, ca de obicei.

Vorbeam astăzi cu un amic despre CMYK și pe chestia asta mi-am adus aminte că citisem mai demult cum tipărea unu platină peste inkjet. E destul de simplă tehnica, trebuie avut grijă mare doar la suprapunere: deci se ia o poza color, se converteste in cmyk si dupaia in multicanal. CMY se face la loc RGB și se scoate la imprimantă, iar canalul de negru se inversează și se scoate tot la imprimantă, pe folie transparentă. După ce se usucă cerneala se măzgălește printu cu emulsie fotosensibilă și se lasă iar la uscat. Dupe care se pune negativu transparent peste și se dă la copt 3-4 minute la UV.

Eu m-am grăbit nițel, că eram curios dacă stă pigmentul la locul lui însă a suportat eroic si emulsia și plimbăricile prin apă acidă și tiosulfat.