Atelierele Albe

Acelaşi negativ, aceeaşi emulsie, acelaşi timp de expunere, aceeaşi developare, aceeaşi tonare. Ce diferă este timpul scurs dintre terminarea spălării şi începerea băii de tonare.

După cum se vede vizibil, ultimul print este aproape terminat. …kkmsh în ei de carbonaţi!

Pentru că ieri Irina a aflat despre ce şi cum cu pelicanii, m-am gîndit să-i printez unu:

Printr-o întîmplare mi-au parvenit 4 coli din această hîrtie. Texturată doar pe o parte, destul de greuţă (220g/m²), plină de înălbitori optici şi la fel de plină de carbonaţi, se comportă surprinzător de bine la VDB. Ba chiar are o dinamică aşa de mare încît a trebuit să refac curba de compensare. Ce îmi place cel mai mult e că soluţia stă bine mersi şi pe faţa texturată şi pe cea calandrată.

Se găseşte pe stoc la RPD.

De multe ori am neglijat să aflu epunerea de bază pentru diferitele combinaţii de cerneală — film transparent — hîrtie dar zilele trecute am fost vrednic. În cazul de faţă m-a interesat folia transparentă de la Apli care, am mai spus, e ieftină şi destul de proastă.

În principiu prin expunerea de bază se înţelege cel mai scurt timp care trebuie expusă hîrtia pentru a obţine aceeaşi densitate sub partea acoperită de folie ca şi în partea neacoperită. Cu alte cuvinte este timpul cu care trebuie compensată absorbţia de către folia transparentă a radiaţiei (în cazul de faţă cea din jurul a 350–400nm).

Jumătate din hîrtie se acoperă cu o folie chioară, adică fără nimic tipărit pe ea.

După ce se developează printul, se fixează şi se usucă, se observă uşor că expunerea pentru care densitatea se egalizează este în jurul a 3–4minute. Prefer să merg pe 4 minute, pentru a lăsa loc de întors dacă doresc să reduc/tonez printul.

Concluzia e simplă: deşi ieftin şi prost din punctul de vedere al rezoluţiei, transparentele de la Apli sînt de două ori mai permisive decît cele de la Permajet care, la rîndul lor, sînt de şapte ori mai scumpe.

Vorbeam astăzi cu un amic despre CMYK și pe chestia asta mi-am adus aminte că citisem mai demult cum tipărea unu platină peste inkjet. E destul de simplă tehnica, trebuie avut grijă mare doar la suprapunere: deci se ia o poza color, se converteste in cmyk si dupaia in multicanal. CMY se face la loc RGB și se scoate la imprimantă, iar canalul de negru se inversează și se scoate tot la imprimantă, pe folie transparentă. După ce se usucă cerneala se măzgălește printu cu emulsie fotosensibilă și se lasă iar la uscat. Dupe care se pune negativu transparent peste și se dă la copt 3-4 minute la UV.

Eu m-am grăbit nițel, că eram curios dacă stă pigmentul la locul lui însă a suportat eroic si emulsia și plimbăricile prin apă acidă și tiosulfat.

Am găsit filmele astea transparente la un preţ de cinci ori mai mic decît cele de la Permajet. E drept că şi calitatea este inferioară: filmele atrag scamele şi praful ca la circ, rezoluţia este mult mai mică iar coatingul… „se vede vizibil“ — vorba lui Marcel. Însă ce mă supără cel mai mult este un banding scîrbos care apare şi în print, sper să îl rezolv modificînd setările driverului.

Pentru moment am aflat base exposure care e în jurul a două minute şi jumătate (aici Apli stă mult mai bine decît Permajet) şi am refăcut curba compensatoare.

For my google friends: Apli transparencies suck big time! It’s obsolete technology.

În sfîtşit am terminat de compensat negativele pentru VDB, coating la două mîini pe hîrtie Fabriano Academia de 200gsm. Expunerea variază după bunul plac al soarelui şi al norilor, asta cel puţin pînă îmi vine aparatul de bronzat.

Destul de probabil că o să trebuiască să construiesc altă curvă, imediat ce bag în ecuaţie şi tonarea printurilor. Am deja de la Ciprian un set de tonare, pe albastru, făcut de Foma. La primele teste însă pînă se tonează întregul print are loc în acelaşi timp şi o albire a lui, mult prea pronunţată pentru gustul meu. Mai ales că încă nu sînt pe deplin mulţumit de densitatea „negrului“.

Să nu uit: pentru ca fixerul să nu mai aibă efect secundar de albire aşa mare, Winn recomandă 2-3g de carbonat sau bicarbonat de sodiu la litrul de soluţie.

Altă chestiune, legată tot de curve: paşii de plicare sînt după cum urmează:

• aplicarea curbei pe pozitiv;
• invert şi save;
• printare negativ cu profilul vandyke. Pentru că nu m-am prins unde salvează driverul de la Epson setările, o să le înşir acilea, just in case:
  
Sheet
Ultra premium presentation matte
Best photo
High speed
Print preview
ICM Off (No color adjustment)
Mirror image


Iniţial am vrut să bag în driverul printerului şi inversarea însă chestiunea care este este că driverul face (în mod corect totuşi) invert la toată suprafaţa rasterizată, nu numai la negativ cum îmi trebuie mie. Deşi nu e o problemă propriu-zisă, se pierde aiurea cerneală.